Totul despre Bali, Insula Zeilor

După un concediu mult râvnit, anulat de pandemie, alţi doi ani de aşteptare pentru a primi undă verde pentru un bilet spre Indonezia şi un zbor obositor, cu popasuri toride în sufocantul Dubai şi efervescentul Kuala Lumpur, am aterizat în Insula Zeilor plină de curiozitate, întrebându-mă dacă celebra destinaţie e, în realitate, un paradis sau o destinaţie supraevaluată, îmbătată de turism.

Dar Bali, cu tărâmurile sale roditoare, plajele ca-n cărţi poştale, o fascinantă lume subacvatică, oameni autentici şi tradiţii fascinante nu m-a dezamăgit nicicum, ba din contră. Niciodată despărţirea nu a fost mai grea.

Am petrecut în Bali ultimele două săptămâni de vară, două săptămâni presărate cu aventură, contraste, deconectare şi reconectare, cu un amalgam de emoţii şi trăiri, de fascinaţie şi bucurie pură.

Ca după fiecare călătorie de neuitat, încerc să rememorez cu toate simţurile experienţa indoneziană: mirosul apetisant al peştelui fript şi aroma greoaie a regelui fructelor, durianul, sunetul molcom al valurilor şi ţipetele ascuţite, din miez de noapte, ale şopârlelor gecko strecurate în acoperişul de paie al bungalow-ului, carapacea alunecoasă a ţestoaselor gigant şi stropii de gheaţă ai cascadelor din vârf de munte, priveliştea firelor plăpânde de orez pictate în verde crud şi a lianelor încâlcite din jungla sălbatică, aroma puternică a cafelei Luwak şi gustul dulceag al clătitelor de banane savurate la răsărit, pe malul Oceanului Indian.